Doctor în Istorie la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, laureat al Academiei Române

 

Între distincţiile care onorează cercetarea ştiinţifică, poziţia supremă o ocupă, fără nicio îndoială, Premiile Academiei Române. Ele onorează cele mai valoroase lucrări, reale contribuţii la cunoaşterea istorică, prin efortul susţinut de cercetare şi profunzimea analizei.

Anul acesta, Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române a fost obţinut de către dr. Alin Spânu pentru lucrarea „Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945”, lucrare ce reprezintă materializarea tezei de doctorat susţinută în cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, sub conducerea ştiinţifică a prof.univ.dr. Gh. Buzatu. Distinsul profesor şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că o teză de doctorat, materializată într-o carte, a primit cea mai înaltă apreciere din partea forului academic.

Alin Spânu se înscrie, astfel, în galeria cercetătorilor care au urmat studiile doctorale sub egida Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (după conf.univ.dr. Florin Anghel, laureat în 2005) şi ale căror realizări au fost onorate de către Academia Română.